GSM - Telefoane > Blackberry

Revolta din Londra se transmite prin Blackberry

(1/1)

Dementor:
La sfarsitul saptamanii trecute, un protest organizat impotriva unui caz de agresiune a Politiei londoneze a explodat intr-o adevarata revolta.


In scurt timp, retelele de socializare au fost umplute cu mesaje de sustinere la adresa protestatarilor.

Ca urmare, Facebook si Twitter, cel mai vizitat site de microblogging din lume, au fost trase la raspundere de presa britanica, pentru ca ar fi pus "gaz pe foc".

Daca Twitter a fost folosit mai mult ca mijloc de transmitere a "spectacolului", unde utilizatorii si jurnalistii veneau sa observe ce se mai intampla pe strazile aprinse de focul revoltei, cel care a ajutat la organizarea propriu-zisa a fost serviciul de mesagerie instanta al BlackBerry.

De la ce a pornit totul?

Un protest pasnic in fata sectiei de politie din Tottenham, organizat ca raspuns la impuscarea unui gangster local de catre politisti in timpul unui schimb de focuri, s-a transformat intr-o miscare violenta, dupa ce un grup de "banditi si jefuitori" s-ar fi alaturat protestului.

Discutiile dintre organizatorii violentelor au loc pe reteaua de messenger a Blackberry. Pentru a comunica folosind acest serviciu ferit de ochii lumii, utilizatorii trebuie sa faca schimb de PIN-uri. Insa schimbul propriu-zis de PIN-uri poate avea loc oriunde, chiar si pe Facebook sau Twitter. De altfel, telefoanele Blackberry ofera de multe ori functiuni sociale la fel de bune ca ale smartphone-urilor cu Android sau iPhone-urilor, insa la preturi mai accesibile. Ca urmare, au devenit alegerea principala a tineretului din Marea Britanie. 37% din segmentul de utilizatori de telefonie mobila cu varste cuprinse intre 16 si 24 de ani folosesc un Blackberry, tocmai datorita serviciului gratuit de messenger.

Insusi Mark Duggan, barbatul impuscat de politia din Tottenham (situatie care a declansat revolta) a folosit BlackBerry Messenger pentru a-i trimite un ultim mesaj prietenei sale: "Sunt urmarit de politie".

Blackberry Messenger este rapid, gratuit si privat. A reusit sa creeze o retea sociala "in umbra", care sa nu poata fi urmarita de Politie. Un mesaj trimis pe reteaua BBM a fost interceptat de jurnalistii de la The Guardian, duminica seara. Prin intermediul acestuia, locuitorii londonezi "din toate partile orasului" erau chemati sa vandalizeze magazinele de pe strada Oxford.

Facebook si Twitter nu au fost ignorate



Facebook a fost primul loc unde apropiatii lui Duggan s-au adunat pentru a-l plange si pentru a planifica razbunarea. Pagina de Facebook are deja 17.000 de fani, cativa dintre acestia participand si la violentele de strada, inca de sambata seara. Dupa ce un autobuz a fost cuprins de flacari, administratorii paginii de Facebook cereau poze si clipuri video cu violentul incident. "Aratati lumii de ce am ajuns sa ne revoltam", aparea pe respectiva pagina.

Scotland Yard a atras atentia ca incitarea la violenta folosind cele 140 de caractere permise intr-un mesaj de Twitter nu va trece nepedepsita. In ultimele ore, administratorii paginii de Facebook "RIP Mark Duggan" au publicat mai multe apeluri la ratiune celor implicati in revolte, incercand sa-i faca sa renunte. "Va rugam sa incetati cu violenta. Opriti-va si ganditi-va pentru o secunda la ce faceti. Nu transformati moartea lui Mark intr-o scuza pentru violenta voastra." You are not allowed to view links. Register or Login

Navigation

[0] Message Index

Sitemap 
Go to full version
Mobile View