Categorie General > Stiri Internationale

Yahoo! a dat in judecata Facebook

(1/1)

Pamico:
Yahoo! a dat in judecata Facebook

Portalul Yahoo! a depus luni plangere impotriva site-ului de socializare Facebook, pe care-l acuza de uzurparea unora dintre patentele sale, in special cu privire la publicitate, protectia vietii private sau mesagerie.

You are not allowed to view links. Register or Login

In total, Yahoo! identifica zece patente pe care Facebook le-ar utiliza fara autorizatie, conform plangerii depuse la un tribunal federal din California, in vestul Statelor Unite, la San Jose, consultata online.

"Din nefericire, diferendul cu Facebook ramane nerezolvat, iar noi suntem nevoiti sa cerem sa se faca dreptate in fata unui tribunal federal", a subliniat grupul californian intr-un comunicat trimis prin e-mail, exprimandu-si increderea in sansele unei victorii.

"Suntem dezamagiti ca Yahoo!, un partener de lunga durata al Facebook si o intreprindere care a obtinut beneficii substantiale din colaborarea sa cu Facebook, a hotarat sa se adreseze justitiei", a comentat un purtator de cuvant al retelei de socializare.

"Inca o data, am aflat despre decizia Yahoo! in acelasi timp cu presa. Ne vom apara ferm impotriva acestei initiative uimitoare", a adaugat el.

In plangerea sa, Yahoo!, un site creat in 1995, cu noua ani inainte de liderul retelelor de socializare, da asigurari ca "la o mare parte a tehnologiei pe care este fondat Facebook, Yahoo! a ajuns primul si a obtinut, ca atare, patente (...) destinate protejarii acestor inovatii".

Yahoo! afirma mai ales ca "intregul model de retea de socializare Facebook, care permite utilizatorilor sa creeze profiluri si sa se conecteze, intre altele, cu persoane si companii, este bazat pe tehnologia brevetata de reteaua de socializare a Yahoo! Inainte sa adopte tehnologia Yahoo! (in materie), in 2008, Facebook era considerat drept unul dintre site-urile sale cele mai putin performante in domeniul publicitatii".

In prezent, Yahoo! revendica peste 700 de milioane de vizitatori unici pe luna, in timp ce Facebook numara 845 de milioane de utilizatori activi in lume, dintre care majoritatea se contacteaza cel putin o data pe zi.
Pe de alta parte, cabinetul specializat eMarketer nota luni ca veniturile publicitare ale Facebook sunt orientate catre crestere, spre deosebire de cele ale Yahoo!

"In acest an, cota Facebook in veniturile obtinute din mesaje ilustrate in Statele Unite ar urma sa creasca la 16,8% (fata de 14% in 2011), in timp ce cea a Yahoo! ar urma sa scada la 9,1%, fata de 10,8% anul trecut", potrivit eMarketer.

Chiar daca in Statele Unite conflictele in domeniul proprietatii intelectuale sunt foarte numeroase, acest contencios survine intr-un moment nepotrivit pentru Facebook, care isi pregateste intrarea la Bursa.

Yahoo! poseda peste 1.000 de brevete si nu scapa nicio ocazie sa le sublinieze valoarea, in timp ce noua sa conducere este angajata intr-un vast proces de reflectie destinat maximizarii valorii companiei.

Societatea si-a reinnoit profund conducerea in ultimele luni. Cofondatorul sau Jerry Yang a renuntat la toate functiile, Consiliul de Administratie a fost reinnoit odata cu plecarea fostului presedinte, iar un nou director general recrutat din cadrul societatii de plata online PayPal (grupul eBay), Scott Thompson, depune eforturi in vederea unei redresari.

You are not allowed to view links. Register or Login

Navigation

[0] Message Index

Sitemap 
Go to full version
Mobile View