La o cafea de vorba > De prin lume adunate

Povesti de viata

(1/1)

Pamico:
Povestea mainilor


Albrecht Dürer-praying hands

În secolul al XV-lea, într-un ora? micu? locuia o familie care avea 18 copii. Pentru a-?i între?ine familia tat?l, bijutier de profesie, era nevoit s? lucreze chiar ?i 18 ore pe zi pentru a le oferi mâncare. În plus se mai ocupa ?i cu orice altceva g?sea de lucru prin vecin?tate.
În ciuda condi?iei lor nevoia?e, doi dintre copiii familiei, cei mai mari, vroiau s?-?i urmeze visul lor, acela de a-?i valorifica talentul pentru desen. Ei erau con?tien?i de faptul c? tat?l lor nu-?i permitea s?-i trimit? s? studieze la Academia de la Nürenberg.
 
Dup? lungi discu?ii noaptea în patul lor aglomerat cei doi au stabilit un pact. Vor da cu banul iar cel care va pierde va munci la min? ?i va câ?tiga bani pentru a-l sus?ine pe cel?lalt s? studieze la Academie. Apoi dup? ce fratele care va câ?tiga va termina Academia, dup? 4 ani îl va sus?ine pe cel?lalt s?-?i completeze studiile, fie prin vânzarea operelor sale, fie muncind de asemenea la min?.
Intr-o duminic? dup? slujba de la biseric? au dat cu banul iar Albrecht Dürer a câ?tigat ?i a plecat la Nürenberg. Albert a plecat în minele periculoase ?i timp de patru ani ?i-a sus?inut fratele cu bani. Lucr?rile fratelui sau au f?cut imediat senza?ie. Gravurile lui, sculpturile ?i pânzele cu ulei erau mai bune decât ale multor profesori iar atunci când a absolvit ajunsese s? câ?tige sume importante.
 
Când s-a întors în satul sau familia a dat o cin? pentru a-i s?rb?tori triumfala întoarcere acas?. Dup? o mas? lung? ?i memorabil? din care n-au lipsit muzic? ?i râsul, Albrecht s-a ridicat din capul mesei pentru a ?ine un toast pentru cel mai iubit dintre fra?ii s?i, pentru anii de sacrificiu pe care i-a îndurat pentru c? el s?-si îndeplineasc? visul. ?i cuvintele de încheiere au fost: ”si acum Albert, cel mai binecuvântat frate al meu, acum e rândul t?u. Acum te po?i duce la Nürenberg s?-?i urmezi visul ?i eu voi avea grij? de tine!”.
Toate capetele s-au întors cu ner?bdare spre cel?lalt cap?t al mesei unde st?tea Albert. Lacrimile îi curgeau pe fa?a palid? iar capul plecat ?i-l mi?c? dintr-o parte în alta, în timp ce repeta în continuu ”nu, nu, nu”. În final Albert s-a ridicat ?i ?i-a ?ters lacrimile de pe obraji ?i a privit spre figurile care îi erau dragi. Apoi, ?inându-?i mâinile aproape de obrazul drept a spus blând. ”Nu, frate, nu pot s? merg la Nürenberg. Este prea târziu pentru mine. Uite, uite ce au f?cut cei 4 ani de munc? în min? mâinilor mele. Oasele de la fiecare deget au fost strivite cel pu?in o data, iar în ultimul timp suf?r de artrit? care mi-a afectat at?t de r?u mâna dreapt? încât nu pot nici m?car s? ?in paharul pentru a toasta cu tine... cu atât mai mult s? fac linii delicate pe pânz?, cu pensula sau creionul. Nu frate, pentru mine e prea târziu.”
 
Mai mult de 450 ani au trecut. Pân? acum sute de capodopereale lui Albrecht Dürer: portrete, schi?e, desene în c?rbune, gravuri etc. sunt expuse în orice muzeu mare din lume. Cel mai ciudat lucru este c? ?ie î?i e familiar? doar una singur?, a c?rei reproducere o po?i avea acas? sau la birou.
Într-o zi, pentru a-i aduce un omagiu lui Albert pentru tot sacrificiul sau, Albrecht Dürer i-a pictat fratelui sau mâinile muncite cu palmele ?i degetele sub?iri îndreptate spre cer. ?i-a denumit opera simplu ”mâini”, dar lumea întreag? ?i-a deschis imediat inimile spre capodoper? sa ?i a redenumit tributul iubirii ”mâini în rug?ciune”.
 
Data viitoare când vezi o copie a acestei crea?ii emo?ionante, mai prive?te-o odat?. Da-i voie s?-?i aminteasc? – dac? mai aveai nevoie – c? nimeni, nimeni nu reu?e?te singur !

Pamico:
Brutarul si Laptarul

Intr-una din zile un negustor de produse lactate primeste o invitatie de a se prezenta  la Judecatorie pe data de cutare si cutare, fiindu-i intentat un proces de catre brutar. Omu' e foarte ingrijorat si pana la data procesului nu-si mai gasea linistea. Se tot intreba cu ce o fi invinuit. Brutarul insa stia. Si inca cum.
Il tot banuia pe laptar ca il inseala la cantar atunci cand cumpara de la el unt. Asa ca nu o data, dupa ce laptarul ii aducea kilu' de unt si pleca, imediat cantarea marfa, in prezentza unor martori.
Intr-adevar, banuielile sale erau justificate. Ba primea 900 g, ba 800, au fost cazuri cand a primit si 750 g de unt in loc de 1 kg.
In ziua judecatii, judecatorul il intreaba negustorul de lactate:
- Spune, dumneata ai cantar cu care sa cantaresti untul ce-l vinzi?
- Nu, domnule judecator. Nu am.
- Pai, atunci cum pretinzi ca vinzi untul cu kila?
- Pai, sa vedeti. Eu am o balanta, pun pe o parte a balantei kilu' de paine ce o cumpar de la brutar, iar pe cealalta parte pun unt pana ce balanta se echilibreaza.

Morala.
In viata primesti ceea ce oferi.

Pamico:
Azilul de batrani

Suntem atât de cople?i?i de griji, mergem încrunta?i spre munc?, gândindu-ne la problemele care ne a?teapt? dup? col? la finalul unei zile. Uit?m s? mai zâmbim, s? fim politico?i sau s? ne bucur?m de via??. Un remediu la toate acestea este povestea de mai jos. Lec?ia de via?? venit? din partea unui om simplu, care a schimbat modul în care s-a sfâr?it via?a unei b?trâne.

"Am ajuns la adres? ?i am ap?sat pe claxon. Nimeni nu a ie?it din cas?, a?a c? am mai claxonat înc? o dat?. Pentru c? avea s? fie ultima curs? din tura mea m-am decis s? m? dau jos din ma?in? ?i s? m? duc la u?a de la intrare. Am b?tut la u??, iar din interior s-a auzit o voce pl?pând?: "Imediat vin...". Puteam auzi cum ceva este târât pe podea.

Dup? o pauz? de câteva minute s-a deschis u?a. O b?trânic? de aproape 90 de ani, mic? de statur? st?tea în fa?a mea. Lâng? ea era un geamantan mare, pe care abia îl putea duce. Mi-am aruncat o privire în cas?, iar locuin?a p?rea c? nu mai este locuit? de ani de zile. Toate obiectele din cas? erau acoperite cu cear?afuri albe ?i nu erau ceasuri sau tablouri pe pere?i.

"Îmi pute?i duce valiza la ma?in??", m-a întrebat doamna. I-am dus-o imediat apoi m-am întors s? o conduc de bra? pân? la portiera ma?inii. Mi-a mul?umit pentru bun?tatea de care d?deam dovad?, iar eu i-am r?spuns c? îmi face pl?cere.

"M? port cu oamenii a?a cum mi-a? dori ca mama mea s? fie tratat? de cei din jurul ei", am continuat. Când am urcat în ma?in? mi-a dat o adres?, iar apoi m-a întrebat: "Putem s? mergem prin centrul ora?ului?" I-am r?spuns c? ruta aceea nu este cea mai scurt?, în replic? ea mi-a spus: "Nu m? gr?besc... M? duc s? m? internez într-un azil de b?trâni... Nu mai am pe nimeni...."

M-am uitat la ea în oglinda retrovizoare ?i i-am putut vedea ochii înl?crima?i. Apoi, din instinct am oprit ceasul ?i am pornit în ultima c?l?torie a vie?ii.

B?trânica m-a dus în cartierul în care a locuit pentru prima dat? al?turi de so?ul ei, apoi am oprit în fa?a unui restaurant mare, povestindu-mi c? acolo obi?nuia s? mearg? s? danseze. Câteodat? m? ruga s? opresc în fa?a unei cl?diri în timp ce ea st?tea ?i se uita nostalgic? la ea, din întunericul care ne înconjura.

Când prima raz? de soare a ap?rut pe cer am ajuns în fa?a por?ii azilului de b?trâni. Ne-au întâmpinat dou? doamne îmbr?cate în halate albe, care imediat i-au adus un c?rucior cu rotile în care au a?ezat-o. Cred c? o a?teptau.

"Cât v? datorez?", m-a întrebat b?trânica. "Nimic", i-am r?spuns. "Ei, trebuie s? î?i câ?tigi si tu existen?a din ceva", a insistat. "Pentru asta sunt restul clien?ilor", i-am spus.

F?r? s? m? gândesc, m-am aplecat ?i i-am dat o îmbr??i?are. Ea, la rândul ei m-a strâns atât de tare în bra?e, de parc? nu ar mai fi vrut s? îmi dea drumul.

Apoi, asistentele au luat-o ?i au dus-o în?untru. Nu am mai luat niciun client pân? la finalul turei. Am condus f?r? s? ?tiu unde merg ?i abia dac? am putut scoate vreun cuvânt. Ce s-ar fi întâmplat dac? b?trânica ar fi dat peste un ?ofer nervos, sau dac? ar fi plecat înainte ca ea s? ias? din cas??

Mi-am rev?zut via?a ?i nu cred c? am f?cut ceva mai important decât asta. Consider?m c? via?a noastr? este format? numai din momente m?re?e, când, realiz?m cu stupoare c? marile momente sunt învelite în întâmpl?ri ca acestea!"

Aceast? poveste î?i va da de gândit, ?i î?i po?i pune numele t?u în locul ?oferului de taxi care i-a oferit o ultim? amintire frumoas? unei b?trâne pe care via?a a p?r?sit-o.

You are not allowed to view links. Register or Login

Navigation

[0] Message Index

Sitemap 
Go to full version
Mobile View